Momente, clipe, secunde, ani…oameni, situatii, iubiri, dezamagiri…sperante, vise, dorinte, neputinte…Cu fiecare poveste pusculita cu sentimente se imbogateste. In fiecare secunda cenzuram o imbratisare, pastram pentru noi o parte a sufletului nostru ce nu ne mai apartine si trebuia daruita…Pe toate le punem in pusculita cu sentimente in speranta ca va veni momentul in care vom sparge ‘avutia’ si vom daruit totul intr-o clipa… Ne amagim ca daca azi n-am facut-o, o vom face maine!
Dar oare maine va mai conta? Oare maine imbratisarea va mai regasi bratele libere? Oare maine tot ceea ce aveai de spus va mai face diferenta? Suntem din ce in ce mai saraci in gesturi, in cuvinte, in sentimente…dar ne imbogatim de resentimente si regrete, umplem pusculitele cu neputinte, cu sperante desarte, cu sperante ca maine…maine…maine va mai fi o sansa…insa maine (poate) e prea tarziu…
Fiecare are o pusculita, un ‘depozit’ plin de dorinte inabusite, de cuvinte nerostite, de iubiri neimplinite, de gesturi neimpartasite… “Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.” [ O.Paler] Tot ceea ce pastram pentru noi cenzurandu-ne in speranta ca va veni momentul prielnic in care vom sparge pusculita, iar ‘bogatiile’ se vor revarsa transformandu-ne viata este o iluzie. Prezentul este tot ceea ce avem, cu fiecare secunda castigam sau pierdem, dar niciodata nu agonisim. Suntem ceea ce simtim, ceea ce gandim… suntem suma actiunilor noastre. Daruiti si darul se va intoarce negresit catre voi!
( sursa - net )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu