Daruire

Fiecare experienta ne modeleaza ca indivizi, fiecare traire, fiecare emotie. Suntem ceea ce suntem azi, datorita tuturor evenimentelor de ieri. Suntem ceea ce suntem azi datorita lectiilor pe care trecutul ni le-a pus dinainte. Fiecare zi este o lectie…de vointa…de rezistenta…o lectie de supravietuire…de adaptare… 
Multi dintre noi incheiem o zi fara sa ne facem bilantul…fara sa ne gandim ce am invatat…ce avem de luat cu noi si ce avem de lasat in urma. Greselile sunt inerente, survin din lipsa noastra de experienta…din neputinta de a lua decizii in situatii noi…Regula vietii este sa gresesti pana inveti, pana capati experienta si stii ce hotarari sa iei ca sa nu ai de suferit.
Privesc de multe ori in jurul meu si observ atatea suflete incarcerate in propriile conceptii, in custile propriilor greseli, pe care nu incearca sa le indrepte…oameni care sufera si continua sa o faca pentru ca nu au puterea de a se privi in oglinda si de a accepta ca au gresit, de a accepta vina si de a salva ceea ce inca se mai poate. Observ in fiecare zi neputinta semenilor de a spune “imi pare rau”…sau macar “scuza-ma” atunci cand constientizeaza ca gresesc. Poate o fac din vanitate…din neputinta…din lasitate…sau din frica. A gresi e omeneste…dar a nu recunoaste ca ai gresit din varii motive este o lipsa de maturitate. O imaturitate care te poate costa uneori mult prea scump. 
Imi este dat sa vad in preajma mea oameni care sunt inlantuiti in propria ignoranta… in propria neputinta…in nepasare. Oameni care prefera “confortul” nepasarii in favoarea luptei de a se inalta pe scara cunoasterii, de se accepta pe sine si pe ceilalti. Cei ce sunt incapabili de a fi ceea ce sunt cu adevarat…acei nefericiti ai sortii care joaca roluri ce nu li se potrivesc…oameni care poarta atatea masti incat uita sa si le schimbe…oameni care, o data prinsi in jocul carnavalului venetian, uita sa mai fie ceea ce sunt cu adevart…oameni care pierd contactul cu propria identitate. 
Suferinta este calea spre ascensiune, calea spre cunoastere. Un om fericit pe deplin nu va medita niciodata atat de profund ca unul care se afla pe muchie de cutit…nu va incerca niciodata sa se cunoasca indeajuns de bine ca cel ce cauta rezolvarea unei probleme. Suferinta este, pentru cei ce inteleg sansa care li se ofera, calea spre sine. Calea spre autocunoastere, spre adevar. Dar cati din cei ce sufera invata sa se descopere?…Cati cauta cheia de la lacatele cu care le este inlantuit sufletul? As fi tentat sa spun ca mult prea putini cauta calea spre fericire atunci cand lanturile atarna greu, atunci cand fiecare miscare este dureroasa…atunci cand cu greu reusesti sa inaintezi adunand pas langa pas…Multi se afunda in suferinta si nu cauta calea spre desavarsire, accepta starea ca pe o sentinta irevocabila. Nimic nu este definitiv atat timp cat ne incapatanam sa gasim o cale de a schimba lucrurile. Avem fiecare dintre noi in mana stiloul cu care ne putem scrie fiecare capitol al povestii, pana la final. In fiecare dintre noi sta cheia care va deschide lacatele si va elibera sufletul. In fiecare dintre noi exista puterea de a ne ridica chiar si atunci cand stam ingenunchiati. In fiecare exista puterea de a zambi chiar si atunci aparent nimic nu ne mai poate determina sa o facem. Priviti in jurul vostru semnele si cautati cheia in sufletul vostru. Suferinta este trecatoare, este asemeni unei inundatii care inghite tinuturi si pustieste asezari, dar care lasa in urma ei teren fertil pentru noi recolte.
Invatati sa priviti in sus si niciodata in jos, invatati sa castigati batalia cu voi insiva centimetru cu centimetru, invatati ca suferinta este o sansa si nu un final.
Iubiti, iertati si daruiti…iubiti cu tot sufletul fara regrete pana la ultima secunda, iertati-i pe cei care va umilesc si…daruiti tot ceea ce aveti mai frumos in suflet celor de langa voi neconditionat…In final…cel ce se accepta pe sine este cel ce va triumfa.

sursa- net