E un taram de basm, cu peisaje foarte frumoase, cu multa, foarte multa liniste. Un loc in care simti ca poti respira, in care simti ca te poti rupe de realitatea din jur. Mi-as fi dorit sa vad cum se asterne iarna in aceste taramuri care mie mi-au mers la suflet si care s-au potrivit atat de bine cu mine. Poate, candva, voi reusi sa ma izolez acolo, macar pentru o saptamana, de tot ceea ce imi este cunoscut aici.
M-a uimit caldura oamenilor, care pareau sa te ajute cu orice. Nu am vazut nervi acolo, nu am vazut fetele acrite de plictiseala ale functionarilor sau vanzatorilor, de oriunde s-ar afla, fara sa imi permit totusi o generalizare nedreapta… Am auzit insa, la orice intrebare a mea, urmata de raspunsul dorit si cautat, un „Doamne-ajuta!” spus din inima si cu zambetul pe buze. Am auzit, dupa ce ofeream informatiile dorite si cerute, un „Multumesc frumos” spus cu drag si fara pic de comoditate si obisnuinta.
M-as intoarce oricand aici unde am constatat ca oamenii sunt deschisi si frumosi. Ca stiu sa zambeasca. Ca se simt in largul lor cu ei insisi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu